Piaţa de linkuri

„Online-ul românesc” s-a mai îmbogăţit cu un serviciu tocmai bun să întreţină iluziile oamenilor care vor să-şi promoveze site-urile rapid şi fără efort. Cei de la Trafic.ro s-au gândit să ajute proprietarii de site-uri să cumpere sau să schimbe linkuri şi conţinut într-un cadru organizat, aşa că au făcut o platformă.

Piaţa de linkuri este, citez, „un serviciu care facilitează încheiere de parteneriate între site-uri”, pe baza cererii şi ofertei. Până aici toate bune. Dar ce caută la informaţiile despre site-urile înscrise pe platformă Toolbar PageRank-ul sub denumirea „Google PageRank”? Bănuiesc că echipa Trafic.ro cunoaşte diferenţa dintre PageRank (cel pe care de fapt îl ştie doar Google) şi Toolbar PageRank. Probabil însă că mulţi din cei înscrişi în Trafic.ro şi care au primit newsletter-ul cu anunţul lansării habar n-au că Toolbar PageRank, chestia aia cu valoare între 0 şi 10 reprezentată printr-un segment verde, nu indică adevăratul PageRank şi că în general ar fi bine să-şi bată capul cu alte lucruri.

După cum poate mulţi nu ştiu că Google cere să marchezi ca atare linkurile plătite şi să nu beneficiezi de pe urma lor pentru a urca în paginile de rezultate ale motorului lor de căutare. Mai mult decât atât, schimburile de linkuri organizate în general sunt împotriva Google guidelines. Fiecare schimb de linkuri organizat în scopul de a transmite PageRank şi de a consolida prezenţa pe Google încalcă regulile acestui motor de căutare. Deci „Google PageRank” nu ar fi trebuit pus deloc la detaliile despre site-uri, fiindcă teoretic nici webmasterii care vor schimb de linkuri nu au voie să ţină cont de această informaţie când decid cu cine fac parteneriate.

Ana Matei merge până la a spune că iniţiativa e una oarecum ilegală în sensul în care nu respectă politicile Google. Personal mi se pare exagerat să consideri regulile Google nişte legi universal valabile, că oricât de important ar fi Google nu controlează tot ce e online. Să zicem că nici mie nu mi-ar păsa prea mult de politicile Google dacă nu m-ar afecta. Însă ca furnizor al unui serviciu nu ai oare responsabilitatea morală de a te asigura că beneficiarii nu sunt induşi în eroare?

Sigur că cei care vor folosi platforma vor răspunde pentru propriile acţiuni şi e normal să fie aşa. Totuşi, a spune că doar oferi o platformă şi că ce fac oamenii prin intermediul ei e problema lor se apropie cam mult de disclaimerele de pe site-urile pe care se vând instrumente pentru spionat sau pentru copiat la lucrări şi examene. Acelea care transmit ceva de genul: dacă se încalcă legea ori regulile nu e vina noastră, nu ne asumăm nici o răspundere, doar vă furnizăm mijloacele necesare şi fiecare le foloseşte pe riscul lui.

Dacă serviciul n-ar fi fost numit şi poziţionat ca „piaţă de linkuri” ar fi fost altceva. O platformă care să faciliteze obţinerea de conţinut mi se pare chiar o idee bună. Însă a pedala pe schimbul şi vânzarea de linkuri înseamnă a încuraja iluziile proprietarilor de site-uri şi a le întreţine ignoranţa. Căci oamenii care se pricep îşi pot căuta în continuare singuri partenerii – cei care prezintă interes ar trebui să fie suficient de vizibili ca să-i poţi găsi rapid. La fel vor face şi cei pentru care nu contează dacă se pricep sau nu fiindcă îi preocupă doar tematica şi calitatea conţinutului. Deci cui se adresează de fapt serviciul de schimb sau vânzare de linkuri? Celor care nu ştiu cum să facă aşa ceva şi nu pot aprecia corect valoarea linkurilor propuse, după cum nu pot aprecia nici riscurile la care se expune site-ul lor?

0 Responses to “Piaţa de linkuri”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: