Arhivă pentru Noiembrie 2010

Cum înveţi să fii patriot

Se apropie 1 decembrie, ziua în care unii îşi manifestă patriotismul, câţiva râd de ei şi celor mai mulţi nu prea le pasă. M-a pus pe gânduri un articol recent despre patriotism (destul de reuşit, îl recomand tuturor celor interesaţi). Mai exact despre cum îi înveţi pe copii ce este patriotismul şi cum le insufli această valoare. Nu mi-am pus problema aceasta până acum, dar e un subiect demn de atenţie. Temă de gândire: cum să fii patriot într-o ţară în care o grămadă de oameni declară că românii sunt aşa şi pe dincolo şi că lor le e adesea ruşine că sunt români? Cum să spui că-ţi iubeşti ţara fără ca asta să sune penibil, dulceag (am oroare de dulcegării) sau, mai rău, fals?

Ca filolog şi web marketer ce sunt am căutat imediat pe web definiţii ale conceptelor respective şi ce s-a mai scris despre asta. Ce e patriotismul? Prin toate dicţionarele apare că e sentimentul de dragoste şi devotament faţă de patrie, iar patria este mediul în care trăieşte un popor. Cum definim patria pentru un individ, că asta e mai complicat?! Ţara în care locuieşti, ţara în care te-ai născut, ţara căreia simţi că aparţii, neapărat toate trei simultan? Poţi să fii emigrant şi să consideri că eşti departe de patrie sau, invers, că ai o nouă patrie, refuzând să te mai identifici cu ţara natală chiar dacă ea te recunoaşte. Poţi să fii emigrant şi să simţi că ai două patrii. Sau să nu crezi deloc în ideea de patrie. Poţi să fii exilat şi să consideri în continuare că aparţii unei ţări care oficial s-a lepădat de tine. În principiu însă patria ar fi pământul natal – al tău şi/sau al poporului din care faci parte. Carevasăzică este mediul de origine (geografic, politic, social etc.) de care eşti recunoscut ca aparţinând şi/sau căruia simţi că îi aparţii. Practic toţi au o patrie, că le place sau nu.

Cum poţi fi patriot în România?

Recunosc că nu ştiu prea bine cum devii patriot. Cum se învaţă aşa ceva? Mă uit în articolul de pe SuntPărinte după idei şi văd nişte sfaturi utile: să înveţi despre istoria strămoşilor şi să găseşti motivele pentru care îţi place România. Acestea din urmă te pot ajuta să fii mândru că eşti român. Şi aşa ajungem la altă problemă… a fi patriot înseamnă a fi mândru de poporul şi ţara de care aparţii? Am căutat bineînţeles informaţii şi despre ce înseamnă a fi mândru că eşti român. Am găsit cântece patriotice, discursuri ultranaţionaliste, articole patetice (în ambele sensuri ale cuvântului), discuţii pe forumuri… limbaj de lemn cât cuprinde. Dar şi un articol frumos al cuiva mândru că e român până în măduva oaselor.

Desigur, eu nu sunt mândră că sunt româncă, după cum nici nu mi-e ruşine că sunt româncă. Sunt pur şi simplu, n-aş putea să fiu altceva şi nu-mi iubesc ţara pentru formele ei de relief sau inventatorii şi artiştii geniali, ci fiindcă e a mea. Cred că nu neapărat de mândrie avem nevoie, ci de luciditate – însă una senină, nu disperată, nu cu tine însuţi în rolul victimei care a avut ghinionul să se nască aici. Suntem ceea ce suntem şi nu ne alegem patria, ea ne alege pe noi, cine o neagă nu renunţă oare la o parte din sine însuşi? Dar s-a abuzat într-atât de patriotism că evităm să facem referire la el şi multora această noţiune nu le spune mare lucru. Aşa cum învaţă copiii despre patrie şi patriotism ne-ar trebui şi nouă adulţilor nişte lecţii despre cum să-ţi iubeşti patria şi să-ţi manifeşti devotamentul faţă de ea fără falsitate, fără superioritate, fandoseli şi cădere în ridicol sau demagogie. Ştie cineva cum învăţăm să iubim România şi românii cu sinceritate?

Anunțuri

Piaţa de linkuri

„Online-ul românesc” s-a mai îmbogăţit cu un serviciu tocmai bun să întreţină iluziile oamenilor care vor să-şi promoveze site-urile rapid şi fără efort. Cei de la Trafic.ro s-au gândit să ajute proprietarii de site-uri să cumpere sau să schimbe linkuri şi conţinut într-un cadru organizat, aşa că au făcut o platformă.

Piaţa de linkuri este, citez, „un serviciu care facilitează încheiere de parteneriate între site-uri”, pe baza cererii şi ofertei. Până aici toate bune. Dar ce caută la informaţiile despre site-urile înscrise pe platformă Toolbar PageRank-ul sub denumirea „Google PageRank”? Bănuiesc că echipa Trafic.ro cunoaşte diferenţa dintre PageRank (cel pe care de fapt îl ştie doar Google) şi Toolbar PageRank. Probabil însă că mulţi din cei înscrişi în Trafic.ro şi care au primit newsletter-ul cu anunţul lansării habar n-au că Toolbar PageRank, chestia aia cu valoare între 0 şi 10 reprezentată printr-un segment verde, nu indică adevăratul PageRank şi că în general ar fi bine să-şi bată capul cu alte lucruri.

După cum poate mulţi nu ştiu că Google cere să marchezi ca atare linkurile plătite şi să nu beneficiezi de pe urma lor pentru a urca în paginile de rezultate ale motorului lor de căutare. Mai mult decât atât, schimburile de linkuri organizate în general sunt împotriva Google guidelines. Fiecare schimb de linkuri organizat în scopul de a transmite PageRank şi de a consolida prezenţa pe Google încalcă regulile acestui motor de căutare. Deci „Google PageRank” nu ar fi trebuit pus deloc la detaliile despre site-uri, fiindcă teoretic nici webmasterii care vor schimb de linkuri nu au voie să ţină cont de această informaţie când decid cu cine fac parteneriate.

Ana Matei merge până la a spune că iniţiativa e una oarecum ilegală în sensul în care nu respectă politicile Google. Personal mi se pare exagerat să consideri regulile Google nişte legi universal valabile, că oricât de important ar fi Google nu controlează tot ce e online. Să zicem că nici mie nu mi-ar păsa prea mult de politicile Google dacă nu m-ar afecta. Însă ca furnizor al unui serviciu nu ai oare responsabilitatea morală de a te asigura că beneficiarii nu sunt induşi în eroare?

Sigur că cei care vor folosi platforma vor răspunde pentru propriile acţiuni şi e normal să fie aşa. Totuşi, a spune că doar oferi o platformă şi că ce fac oamenii prin intermediul ei e problema lor se apropie cam mult de disclaimerele de pe site-urile pe care se vând instrumente pentru spionat sau pentru copiat la lucrări şi examene. Acelea care transmit ceva de genul: dacă se încalcă legea ori regulile nu e vina noastră, nu ne asumăm nici o răspundere, doar vă furnizăm mijloacele necesare şi fiecare le foloseşte pe riscul lui.

Dacă serviciul n-ar fi fost numit şi poziţionat ca „piaţă de linkuri” ar fi fost altceva. O platformă care să faciliteze obţinerea de conţinut mi se pare chiar o idee bună. Însă a pedala pe schimbul şi vânzarea de linkuri înseamnă a încuraja iluziile proprietarilor de site-uri şi a le întreţine ignoranţa. Căci oamenii care se pricep îşi pot căuta în continuare singuri partenerii – cei care prezintă interes ar trebui să fie suficient de vizibili ca să-i poţi găsi rapid. La fel vor face şi cei pentru care nu contează dacă se pricep sau nu fiindcă îi preocupă doar tematica şi calitatea conţinutului. Deci cui se adresează de fapt serviciul de schimb sau vânzare de linkuri? Celor care nu ştiu cum să facă aşa ceva şi nu pot aprecia corect valoarea linkurilor propuse, după cum nu pot aprecia nici riscurile la care se expune site-ul lor?

Noul Didactic

După mult timp şi multă muncă, astăzi noul Didactic e în sfârşit sus! Site-ul meu preferat, cel mai complex la care am lucrat şi cel de care m-am ataşat cel mai mult, încă de dinainte de realizarea primelor schiţe, de care e acum departe. Dar important e că a renăscut. La mulţi ani Didactic! Urmează săptămânile de stat obsesiv cu ochii pe el…



%d blogeri au apreciat asta: