România din şanţ

Azi am participat şi eu după măruntele mele puteri la ziua curăţeniei în întreaga ţară. Am ajuns într-un şanţ de pe lângă Moara Vlăsiei, aparent folosit mult timp ca groapă de gunoi de oamenii din zonă. Zeci de pamperşi, nişte cutii de nes ruginite, o furculiţă, foarte multe borcane şi sticle de toate felurile, inclusiv sticle de şampanie, chiar şi nişte cărţi de joc. Ai fi zis că cineva a făcut o petrecere în şanţul ăla.

A fost o adevărată experienţă arheologică (am găsit şi o farfurie de ceramică la un moment dat), fiindcă scoteai un strat şi dădeai de altul. Ca la Troia. O Troie ilfoveană, cu straturi de mizerii în loc de straturile civilizaţiilor. Ambalaje, sub ele borcane, sub borcane depozitul de pamperşi, sub pamperşi cârpe şi aşa mai departe. Undeva jos trebuia să fie şi pământul dar gunoaiele nu se mai terminau.

Când am descoperit şanţul mi-am dat seama că am făcut într-adevăr bine să particip, în ciuda temerilor că asta o să-i incurajeze pe cei care aruncă gunoaie şi a asigurărilor pe care le-am primit că într-adevăr mulţi vor înţelege din asta că pot face mizerie mai departe fiindcă vor fi alţii care să strângă după ei. Şi îi mulţumesc Alexandrei că m-a îmboldit să vin şi m-a primit în echipa ei.

Nu ştiu ce efect o să aibă Let’s do it, Romania! asupra comportamentului indivizilor respectivi. Poate o să arunce mai departe gunoaie. Dar poate măcar unii o să aibă bunul simţ să nu strice ce s-a făcut în această zi. Am din păcate tendinţa să nu prea cred în această posibilitate. E greu să trăieşti şi să lucrezi şi să circuli în România fără să devii cinic. Îi admir aşadar pe organizatorii LDIR fiindcă nu le e teamă să fie idealişti. Iar iniţiativa lor, dincolo de efectul imediat, ne-a amintit ce trebuie făcut ca să scoatem România din şanţ, din toate punctele de vedere: să punem toţi mână de la mână.

UPDATE
De ce ţi-e frică nu scapi. M-am uitat să văd ce au povestit şi alţii: mai sunt copii inconştienţi şi tot felul de chestii aiurea. Dar asta e doar o treaptă. Şi e mai bine să nu ne lăsăm dominaţi de teama de a fi fraieri. E mult mai bine decât să continuăm să ne victimizăm.

0 Responses to “România din şanţ”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: