Arhivă pentru August 2010

Practical Guide to Information Architecture

Week-end-ul a fost productiv, am citit o parte din cartea Donnei Spencer, A Practical Guide to Information Architecture, publicată acum 2 luni. În format PDF costă 12 lire sterline şi merită fiecare bănuţ.

Mai am mult de citit dar am descoperit rapid că Donna Spencer oferă exact ce promite: o carte practică, bine structurată, cu explicaţii şi exemple clare, ideală pentru un începător (dar nu numai). În plus, e o plăcere să citeşti o carte aşa de frumoasă! Îmi pare rău că n-am putut să-mi cumpăr versiunea tipărită, e 29 de lire şi nici nu ştiu dacă livrează în România.

Cu ocazia asta am descoperit micul publisher Five Simple Steps, unde apar numai cărţi legate de web (până acum văd că au scos în special ghiduri pe partea de design). O să-i ţin minte, poate mai iau în viitor şi alte cărţi de la ei. Cochetez de asemenea cu ideea de a cumpăra cartea Donnei despre card sorting dar n-o să am cum să aplic metodele respective.

Anunțuri

Teama de invizibilitate

Azi (adică ieri, că e deja vineri) era din nou să mă ciocnesc de nişte maşini, mai precis ele să se ciocnească de mine. Una fiind microbuzul care merge la „blocul de pe câmp”, cum a spus un colaborator despre sediul firmei, ceea ce e o chestie inedită. Altfel tot întâlnesc şoferi care trec la câţiva centimetri de mine, îmi taie calea cu bună ştiinţă, îmi ies în faţă pe contrasens sau pe sens interzis. Probabil fiindcă sunt invizibilă.

Mi-ar plăcea să am o undă de teleportare ca-n Star Trek. Mă duc la serviciu şi încerc să mă materializez. Atunci când mă bag în seamă oamenii se uită la mine ciudat, ca la omul invizibil când se înfăşura în bandaje ca să poată comunica cu ceilalţi. Cei mai mulţi nu înţeleg cu ce mă ocup, am auzit asta de atâtea ori, pe un ton senin, de parcă ar fi cel mai normal lucru. Cred că eu sunt aia ciudată. Asta presupunând că nu sunt o „creatură magică”, cum spun ignoranţii care nu ştiu ce-i aia magie. Ori un fel de Moş Crăciun, care de fapt nu există sau căruia îi admiţi existenţa doar atunci când vrei jucării.

Azi blogul meu e o oglindă: mă uit şi văd că totuşi exist.

SEO nu e magie

Uneori am impresia că mulţi consideră SEO un fel de magie. Pour info, magia înseamnă să manipulezi forţe supranaturale ca să modifici realitatea, influenţând cursul natural al lucrurilor.

Bineînţeles, majoritatea oamenilor habar n-au ce-i aia magie – nu toţi sunt etnologi rataţi ca mine. Pot crede că e suficient să bagi nişte simple descântece (de genul title, meta description) ca să obţii rezultatul dorit. Că nu e nevoie să respecţi o anumită logică sau să foloseşti un anumit procedeu. Pot trăi cu iluzia că magia (pardon, SEO) înseamnă să faci lucrurile (rezultatele) să apară „ca prin farmec” din piatră seacă.

Ei bine, SEO nu e magie. Şi dacă ar fi, ar fi pe bune. Adică îţi trebuie ingrediente de calitate şi care să fie alese în funcţie de necesităţi, nu de ce i se pare clientului. Şi mai ales trebuie să respecţi logica lucrului pe care vrei să-l modifici şi a forţelor pe care le manipulezi. Şi trebuie să înţelegi că magia e prin excelenţă practică, e acţiune, presupune o intervenţie. Iluzionismul nu e magie şi nu funcţionează (mai citesc din când în când prostii de genul „magia nu e reală” – aiurea! dacă are consecinţe de orice fel e reală, de aici vine şi pericolul). Cuvintele dau rezultate doar dacă le arunci în realitate în contextul adecvat, cu metodele corespunzătoare.



%d blogeri au apreciat asta: