Ce a spus de fapt Adrian Severin la conferința despre corupție

Toată lumea pe web, de la ziariști la bloggeri, vorbește despre conferința lui Adrian Severin pe tema corupției. S-a scris acum că nu demisionează și că o tânără a fost dată din sală. Eu voi scrie despre ce s-a spus efectiv, pentru că domnul Severin a făcut niște afirmații interesante și am cules câteva citate savuroase.
Continue reading ‘Ce a spus de fapt Adrian Severin la conferința despre corupție’

Vreau un partid care să mă reprezinte

Acum aproape o lună de zile am descoperit că e posibil. Am întâlnit şi alţi oameni la fel ca mine: mici antreprenori şi profesionişti, sătui de corupţie, incompetenţă şi fiscalitate excesivă. Tineri ce consideră România o ţară pentru care încă mai merită să te lupţi. Pensionari care vor o viaţă mai bună pentru nepoţii lor.

De o lună membrii diverselor partide ne împroaşcă cu noroi. Pentru că vrem să facem ceea ce ei nu au fost în stare să facă. Pentru că avem puterea să facem ceva nou.

Aleg aşadar să nu-i ascult pe cei care ştiu doar să critice şi să cobească, să se lamenteze şi să-i bănuiască pe toţi de intenţii rele. Le dau cu flit celor care spun că nu putem face nimic şi celor care pretind cu neruşinare că suntem o anexă a PDL sau că îl avem pe Băsescu în spate, pentru că ştiu că nu-i adevărat. Vreau să am cu cine vota. Vreau o organizaţie care să mă reprezinte.

De aceea sunt în Noua Republică. Noua Republică se construieşte cu oameni care vor să facă ceva şi nu se mulţumesc să aştepte salvarea de la alţii. Creştem repede şi sigur. În primăvară vom deveni partid. Cine ni se mai alătură?

Update: m-am lămurit ce-i cu oamenii care mă înjură şi spun că sunt postac. Este vorba de bloggerii liberali, bineînţeles. Mulţi, activi şi supăraţi. Şi cică eu aş fi “aparat de propagandă”.

Update iunie 2012: am părăsit Noua Republică înainte de transformarea în partid, deoarece nu mai regăsesc în organizația actuală principiile la care am aderat și oamenii alături de care am participat la crearea acestei mișcări.

Unirea cea mică

A fost ziua Unirii mici, cea din 24 ianuarie 1859, şi iar am avut parte de isteria anti-Băsescu. Oare oamenii nu au motive suficiente de bune ca să-l înjure de trebuie mereu să găsească unele suplimentare? Sau poate îi face să se simtă eroi, nu ştiu. Caut să văd ce scriu oamenii de 24 ianuarie şi parcă ar fi fost ziua lui Băsescu, nu a Unirii. A, da, era şi Unirea pe acolo, se cânta imnul, dar nu asta contează… huo!! Dezamăgitor.

Am găsit totuşi ceva informaţii utile şi interesante, plus un articol patriotic cum îmi place mie.

Însă cel mai tare articol despre Unirea Mică pe care l-am găsit e acesta. Da, iarăşi un blog de elev (are şi diacritice!), îmi plac blogurile elevilor, sinceritatea lor e reconfortantă.

Ultima ţigară

Acum 24 de ore am fumat ultima ţigară. Desigur, nu ştiam că e ultima. Nu ca în celelalte dăţi, când m-am lăsat de fumat după ce am savurat în mod conştient o ţigară finală. Cred că de aceea m-am reapucat, o dată chiar după 4 săptămâni de abstinenţă – îmi place să fumez şi nu suportam ideea că nu voi mai fuma niciodată. Niciodată e un cuvânt aşa mare, iar mie de când mă ştiu mi-a lipsit curajul. Ce prostie din partea mea să-mi imaginez toată scara, în loc să o iau treaptă cu treaptă.

De data aceasta, după câteva zile de încercări lipsite de vlagă, mi-am propus doar să încerc să nu fumez azi, fiindcă urma să iau anafură. Atât. Anafura m-a întărit, acum prelungesc rezistenţa. Sunt nervoasă şi mi-e teamă că o să mă îngraş dacă mă las de fumat, însă acesta e doar viitorul. Toţi ştim că viitorul nu e fix. Viitorul e în permanentă construcţie, la fel ca trecutul.

Trecutul e acum acea ultimă ţigară căreia nu i-am dat prea multă atenţie. Probabil nici nu e ultima. Mai am o jumătate de pachet, de ascuns în dulap la un loc cu rezerva obişnuită de trei ţigări. Poate că printre ele e ultima ţigară necunoscută, aşteptând să mă împăunez cu gestul meu suprem de renunţare ca să mă atace pe negândite. Deja mirosul de mentă îmi face mâna să tremure, să vrea să trădeze, să aprindă o ultimă ţigară, una şi gata. Acesta e prezentul.

Mâna pune pachetul pe raft, împinge uşa dulapului şi se îndreaptă spre coala de hârtie. Dacă fixez ultima ţigară în scris, poate nu va reuşi să sară din trecut în prezent.

Se vinde România la reducere. Prin spam

Azi la birou primesc pe nepusă masă un telefon de la cineva care vrea adresa mea de e-mail, cică să-mi trimită reducerile oferite de FunDeal. Când l-am întrebat pe tânărul respectiv de unde are FunDeal numărul meu de telefon a spus cu seninătate că dintr-o bază de date despre care nu ştie de unde provine. Da, e banal să primeşti mesaje nesolicitate de la necunoscuţi. Dar asta nu înseamnă că e în regulă.

Mă enervează abordarea. Nu, faptul că aveţi oferte bune nu înseamnă că e ok să mă sunaţi dacă nu-mi puteţi spune de unde aveţi numărul meu. De altfel, dacă aţi obţinut numărul dintr-un parteneriat cinstit cu altă companie trebuia să primiţi şi adresa de e-mail, în mod normal era şi ea pe acolo. Vreţi să-mi vindeţi România? Nu mulţumesc, n-am nevoie să-mi vindeţi România, e deja a mea, m-am născut aici. Nu-mi plac sloganurile stupide, cum nu-mi plac nici soluţiile rapide pentru comerciali leneşi. Dacă ai o ofertă interesantă ar trebui să poţi obţine datele dorite cu puţină muncă de promovare, fără spam. Există metode mult mai inteligente şi destule persoane ahtiate după reduceri. Cine vrea să facă şi parteneriate din care să obţină date de contact n-are decât, eu cer doar să fie transparenţă. “Dintr-o bază de date” nu e un răspuns valabil.

Cum înveţi să fii patriot

Se apropie 1 decembrie, ziua în care unii îşi manifestă patriotismul, câţiva râd de ei şi celor mai mulţi nu prea le pasă. M-a pus pe gânduri un articol recent despre patriotism (destul de reuşit, îl recomand tuturor celor interesaţi). Mai exact despre cum îi înveţi pe copii ce este patriotismul şi cum le insufli această valoare. Nu mi-am pus problema aceasta până acum, dar e un subiect demn de atenţie. Temă de gândire: cum să fii patriot într-o ţară în care o grămadă de oameni declară că românii sunt aşa şi pe dincolo şi că lor le e adesea ruşine că sunt români? Cum să spui că-ţi iubeşti ţara fără ca asta să sune penibil, dulceag (am oroare de dulcegării) sau, mai rău, fals?

Ca filolog şi web marketer ce sunt am căutat imediat pe web definiţii ale conceptelor respective şi ce s-a mai scris despre asta. Ce e patriotismul? Prin toate dicţionarele apare că e sentimentul de dragoste şi devotament faţă de patrie, iar patria este mediul în care trăieşte un popor. Cum definim patria pentru un individ, că asta e mai complicat?! Ţara în care locuieşti, ţara în care te-ai născut, ţara căreia simţi că aparţii, neapărat toate trei simultan? Poţi să fii emigrant şi să consideri că eşti departe de patrie sau, invers, că ai o nouă patrie, refuzând să te mai identifici cu ţara natală chiar dacă ea te recunoaşte. Poţi să fii emigrant şi să simţi că ai două patrii. Sau să nu crezi deloc în ideea de patrie. Poţi să fii exilat şi să consideri în continuare că aparţii unei ţări care oficial s-a lepădat de tine. În principiu însă patria ar fi pământul natal – al tău şi/sau al poporului din care faci parte. Carevasăzică este mediul de origine (geografic, politic, social etc.) de care eşti recunoscut ca aparţinând şi/sau căruia simţi că îi aparţii. Practic toţi au o patrie, că le place sau nu.

Cum poţi fi patriot în România?

Recunosc că nu ştiu prea bine cum devii patriot. Cum se învaţă aşa ceva? Mă uit în articolul de pe SuntPărinte după idei şi văd nişte sfaturi utile: să înveţi despre istoria strămoşilor şi să găseşti motivele pentru care îţi place România. Acestea din urmă te pot ajuta să fii mândru că eşti român. Şi aşa ajungem la altă problemă… a fi patriot înseamnă a fi mândru de poporul şi ţara de care aparţii? Am căutat bineînţeles informaţii şi despre ce înseamnă a fi mândru că eşti român. Am găsit cântece patriotice, discursuri ultranaţionaliste, articole patetice (în ambele sensuri ale cuvântului), discuţii pe forumuri… limbaj de lemn cât cuprinde. Dar şi un articol frumos al cuiva mândru că e român până în măduva oaselor.

Desigur, eu nu sunt mândră că sunt româncă, după cum nici nu mi-e ruşine că sunt româncă. Sunt pur şi simplu, n-aş putea să fiu altceva şi nu-mi iubesc ţara pentru formele ei de relief sau inventatorii şi artiştii geniali, ci fiindcă e a mea. Cred că nu neapărat de mândrie avem nevoie, ci de luciditate – însă una senină, nu disperată, nu cu tine însuţi în rolul victimei care a avut ghinionul să se nască aici. Suntem ceea ce suntem şi nu ne alegem patria, ea ne alege pe noi, cine o neagă nu renunţă oare la o parte din sine însuşi? Dar s-a abuzat într-atât de patriotism că evităm să facem referire la el şi multora această noţiune nu le spune mare lucru. Aşa cum învaţă copiii despre patrie şi patriotism ne-ar trebui şi nouă adulţilor nişte lecţii despre cum să-ţi iubeşti patria şi să-ţi manifeşti devotamentul faţă de ea fără falsitate, fără superioritate, fandoseli şi cădere în ridicol sau demagogie. Ştie cineva cum învăţăm să iubim România şi românii cu sinceritate?

Piaţa de linkuri

“Online-ul românesc” s-a mai îmbogăţit cu un serviciu tocmai bun să întreţină iluziile oamenilor care vor să-şi promoveze site-urile rapid şi fără efort. Cei de la Trafic.ro s-au gândit să ajute proprietarii de site-uri să cumpere sau să schimbe linkuri şi conţinut într-un cadru organizat, aşa că au făcut o platformă.

Piaţa de linkuri este, citez, “un serviciu care facilitează încheiere de parteneriate între site-uri”, pe baza cererii şi ofertei. Până aici toate bune. Dar ce caută la informaţiile despre site-urile înscrise pe platformă Toolbar PageRank-ul sub denumirea “Google PageRank”? Bănuiesc că echipa Trafic.ro cunoaşte diferenţa dintre PageRank (cel pe care de fapt îl ştie doar Google) şi Toolbar PageRank. Probabil însă că mulţi din cei înscrişi în Trafic.ro şi care au primit newsletter-ul cu anunţul lansării habar n-au că Toolbar PageRank, chestia aia cu valoare între 0 şi 10 reprezentată printr-un segment verde, nu indică adevăratul PageRank şi că în general ar fi bine să-şi bată capul cu alte lucruri.

După cum poate mulţi nu ştiu că Google cere să marchezi ca atare linkurile plătite şi să nu beneficiezi de pe urma lor pentru a urca în paginile de rezultate ale motorului lor de căutare. Mai mult decât atât, schimburile de linkuri organizate în general sunt împotriva Google guidelines. Fiecare schimb de linkuri organizat în scopul de a transmite PageRank şi de a consolida prezenţa pe Google încalcă regulile acestui motor de căutare. Deci “Google PageRank” nu ar fi trebuit pus deloc la detaliile despre site-uri, fiindcă teoretic nici webmasterii care vor schimb de linkuri nu au voie să ţină cont de această informaţie când decid cu cine fac parteneriate.

Ana Matei merge până la a spune că iniţiativa e una oarecum ilegală în sensul în care nu respectă politicile Google. Personal mi se pare exagerat să consideri regulile Google nişte legi universal valabile, că oricât de important ar fi Google nu controlează tot ce e online. Să zicem că nici mie nu mi-ar păsa prea mult de politicile Google dacă nu m-ar afecta. Însă ca furnizor al unui serviciu nu ai oare responsabilitatea morală de a te asigura că beneficiarii nu sunt induşi în eroare?

Sigur că cei care vor folosi platforma vor răspunde pentru propriile acţiuni şi e normal să fie aşa. Totuşi, a spune că doar oferi o platformă şi că ce fac oamenii prin intermediul ei e problema lor se apropie cam mult de disclaimerele de pe site-urile pe care se vând instrumente pentru spionat sau pentru copiat la lucrări şi examene. Acelea care transmit ceva de genul: dacă se încalcă legea ori regulile nu e vina noastră, nu ne asumăm nici o răspundere, doar vă furnizăm mijloacele necesare şi fiecare le foloseşte pe riscul lui.

Dacă serviciul n-ar fi fost numit şi poziţionat ca “piaţă de linkuri” ar fi fost altceva. O platformă care să faciliteze obţinerea de conţinut mi se pare chiar o idee bună. Însă a pedala pe schimbul şi vânzarea de linkuri înseamnă a încuraja iluziile proprietarilor de site-uri şi a le întreţine ignoranţa. Căci oamenii care se pricep îşi pot căuta în continuare singuri partenerii – cei care prezintă interes ar trebui să fie suficient de vizibili ca să-i poţi găsi rapid. La fel vor face şi cei pentru care nu contează dacă se pricep sau nu fiindcă îi preocupă doar tematica şi calitatea conţinutului. Deci cui se adresează de fapt serviciul de schimb sau vânzare de linkuri? Celor care nu ştiu cum să facă aşa ceva şi nu pot aprecia corect valoarea linkurilor propuse, după cum nu pot aprecia nici riscurile la care se expune site-ul lor?



Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: