Ce a spus de fapt Adrian Severin la conferința despre corupție

Toată lumea pe web, de la ziariști la bloggeri, vorbește despre conferința lui Adrian Severin pe tema corupției. S-a scris acum că nu demisionează și că o tânără a fost dată din sală. Eu voi scrie despre ce s-a spus efectiv, pentru că domnul Severin a făcut niște afirmații interesante și am cules câteva citate savuroase.

Idei principale, citate, comentarii

A fost o alocuțiune academică despre percepția corupției și crearea unui mit al României ca țară excepțional de coruptă. Însă domnul Severin a ocolit cu grijă singura întrebare academică ce i-a fost pusă (de către mine), despre felul în care a întrebuințat termenii de mit și mitologie. Părerea mea: domnul Severin nu prea cunoaște conceptele respective, iar conferința sa a fost un discurs însăilat din niște idei culese ici și colo.

Pentru cei interesați de corupția reală, nu de percepția ei, domnul Severin nu are mare lucru. Doar o clarificare: nu își dă demisia și nu acceptă să i se îngrădească dreptul la libera exprimare. Citez: “nu mă puteți exclude decât dacă o faceți fizic”.

Întrebarea dacă este potrivit sau nu să vorbească despre acest subiect ilustrează ideea că dacă suspectul este vinovat el este și condamnat și executat. “Nu pentru această lume m-am luptat și am făcut sacrificiile pe care le-am făcut, și eu și alții din această sală”. Nu precizează care sunt aceste sacrificii.

Pentru a schimba ceva trebuie să avem o atitudine opusă domnișoarei  (Raluca Dan). Trebuie să avem ceva ce ne lipsește: solidaritate și mândrie națională.

Sfârșit apoteotic: “fiecare român care este dovedit cinstit este o contribuție la imaginea României. Fiecare român care este apărat este o dovadă a faptului că România nu acceptă să fie călcată în picioare”.

Iar domnul Severin este apărat. De niște oameni în vârstă care strigă la Raluca Dan:

“Cine te-a trimis aici, nenorocito, pleacă de aici!”
“Băi, șterge-ți mucii!”

Cred că tot ei sunt cei pe care, după încheierea conferinței, în timp ce-mi strâng lucrurile, îi aud vorbind despre tinerii protestatari: sunt “niște idioți” și “niște lighioane, niște gunoaie”. Ion Iliescu ar fi mândru de acești tovarăși.

Și domnul Potra apără cum poate, rățoindu-se la un student fiindcă nu și-a dat numele complet și facultatea la care este. Domnul Potra notează toate numele și cine de unde e.

Mai este doamna de la Fundația Titulescu ce se uită în ecranul laptopului meu și îmi atrage atenția că domnul Potra nu s-a rățoit, ci a solicitat. Și că vârstnicii menționați mai sus care o apostrofează pe Raluca Dan sunt “foști ambasadori sau diplomați”. Or fi, eu nu-i cunosc pe niciunii, judec doar ce aud.

O întreb dacă e de la fundație sau de la PSD și spune că de la fundație, că nu e încadrată politic, “așa ca dumneavoastră”. Nu-mi dau seama dacă se scuză că nu e afiliată politic sau dacă se simte superioară din acest motiv. A fost oricum foarte amabilă să-mi dea indicațiile necesare pentru ca relatarea mea să fie corectă. Sunt de acord, trebuie să respectăm foștii diplomați și să ne ștergem mucii, așa ne-a învățat sistemul.

Și sistemul să nu-l subminăm aiurea, că distrugem democrația, conform domnului Severin. Societatea românească e în pericol de derapaj spre extrema dreaptă. Sunt periculoase ideile despre revoluția morală, și fasciștii și naziștii aveau devize din astea. Să-l informeze cineva pe domnul Severin că naziștii erau în extrema stângă și că Mussolini era socialist…

Pentru mai multe citate, idei și impresii despre acest fascinant discurs, varianta lungă e mai jos. Sunt notițele pe care le-am luat pe laptop. Teaser: “corupția mică este problema, nu corupția mare care rămâne cel mai adesea invizibilă”.

Pentru acea viziune critică și realistă de care zicea domnul Severin că avem nevoie, pentru o schimbare reală în politică, vă invit în Noua Republică. Și nu, nu suntem ai lui Băsescu, sau ai lui Lăzăroiu, sau ai PDL.

Istoria și mitologia excepționalismului corupției românești

Scurtă introducere de prof. George Potra de la Fundația Titulescu, atrage atenția asupra faptului că este o alocuțiune academică.

Adrian Severin

Această conferință a pornit din sentimentul de umilire pe care l-a trăit când s-a pus în Parlamentul European problema admiterii României la spațiul Schengen și toți vorbitorii au descris o Românie excepțional de coruptă, în topul traficului de organe, recunoscând ulterior că au luat aceste informații din presă.

Adesea folosim termeni fără să ne fie clar sensul lor; dă definiția de dicționar a corupției.

Legea nu se apreciază în funcție de bine și de rău, ci în funcție de adecvat și inadecvat față de un comandament social; concepțiile despre bine și rău nu trebuie impuse, legea este însă expresia voinței societății așa cum s-a definit ea prin mecanismele democratice. Legea este cea care interesează societatea, morala este cea care interesează individul, morala este intrinsecă în lege, atât cât a fost ea filtrată.

Ipoteze

Corupția este un fenomen real, extins și extrem de periculos. Caracterul excepțional al corupției românești e un mit construit deopotrivă de români și de străini. Mitul e utilizat pentru slăbirea statului român și marginalizarea României în ordinea europeană și atlantică.

Bazele istorice ale corupției

Românii nu posedă o genă a corupției, au avut însă parte de un context istoric ce a fomentat relativizarea regulii – pentru că regula a fost adesea impusă de forțe exterioare.

Tradiția antropologică a egalitarismului la români – familia tradițională română se caracterizează prin autoritarism (menajul comun al mai multor generații sub același acoperiș) și egalitarism (frații sunt tratați în mod egal de autoritatea paternă); aici apare germenele relativizării autorității, căci tatăl trebuie să respecte egalitatea respectivă. Pe de altă parte autoritarismul dă naștere tendințelor represive.

Ortodoxismul apostolic românesc

- lipsa caracterului militant, separarea stat-Biserică nu a fost cucerită ca în occident

- coexistența armonioasă a divinității creștine cu panteonul precreștin
- atașamentul față de Dumnezeul bun, milostiv și tolerant din Noul Testament față de cel răzbunător preferat de protestanții occidentali

Ostilitatea mediului geopolitic înconjurător

- corupția reactivă față de corupția agresivă a marilor puteri, în lupta cu ele românii au trebuit să se bazeze doar pe imaginație și îndrăzneală
- reproșul că suntem prea flexibili față de regulă nu este decât consecința acestei obișnuințe

Tranziția a durat prea mult

Ne-am preocupat mai puțin de buna guvernare, ci mai mult de lupta anti-sistem; permanentizarea acestei lupte ne ține în permanentă tranziție. Am vrut mereu să creăm un nou sistem, în loc să ne preocupăm de guvernarea în cadrul unui sistem, nedând nici unuia din sistemele create șansa de a se consolida.

Amestecul de civilizații diferite în practica formelor fără fond, care forme au fost și ele necesare într-o lume care mereu s-a globalizat, dar acum nu mai e cazul.

Într-un anumit interval de timp vom adopta toți același fond pe care se va mula aceeași formă. Există însă riscul ca România să fie integrată fără să aibă un cuvânt de spus în modelul impus sau să se retragă în xenofobie și izolare.

Tipologia corupției la români

corupție reactivă – o mișcare de gherilă morală, unii o pot defini drept corupție, dar reacționezi la agresiune – de ex. politica domnilor munteni și moldoveni

corupția corectivă – a funcționat în scopul tranformării capitalului social în capital funciar, ea își pierde sensul când e terminată tranziția

corupția structurală – ne aflăm cultural într-o etapă dar folosim instrumentele altei etape, atunci loialitatea cetățeanului se mută de la structurile statului la forme arhaice, în afara statului; soluția este să consolidăm structurile statului, nu să subminăm sistemul

corupția are nevoie de corupători și de resurse de corupere – cum aceste resurse au lipsit în România, e clar că în afară se află corupătorii, deci trebuie combătuți corupătorii externi pentru a rezolva problema corupției din România; există personalități acuzate de corupție, dar dacă te uiți la aceste acuze ele sunt absolut derizorii

corupția mică este problema, nu corupția mare care rămâne cel mai adesea invizibilă

corupția de masă – reclamă cadourilor pentru doctori, pentru profesori; există un public care nu vrea ca liderii să fie corupți dar acceptă corupția în viața sa de zi cu zi

România bizantină și mitul superiorității Occidentului

Există o nevoie de afirmare a superiorității occidentului prin contrast. Arată o hartă cu percepția corupției în care doar occidentul este necorupt – nu poate fi așa, nu se poate că occidentul să fie cinstit, iar toți ceilalți necinstiți; este percepție, nu realitate.

De secole occidentul pretinde că este curat, în vreme ce orientul este murdar. De fapt occidentul nu are mai puțină corupție decât orientul, însă nu e perceput ca fiind corupt și practică dogmatismul, acuzând orientul de corupție pentru a păstra percepția respectivă.

Există și nevoia occidentului de a-și exporta conflictele interne.

Corupția trebuie să fie excepțională la români, pentru că astfel occidentul rămâne infailibil. Pe de altă parte dacă România e integrată în structurile europene ea face parte din occident, deci corupția ei devine o problemă internă; atunci România este privită ca o aberație și devine un inamic intra muros. Iată ce la îndemână este România!

Este și nevoia occidentului de a promova anumite agende – când dorești să obții asentimentul românilor e bine să le aduci aminte că ei sunt tolerați în ciuda corupției lor.

MCV – comisia europeană are prerogative speciale pentru justiție și combaterea corupției, care limitează organizarea justiției naționale în României, sub justificarea corupției care ar face necesară o astfel de discriminare; de ex. Parlamentului i s-a interzis să legifereze organizarea ANI sau să facă anumite numiri în fruntea aparatului judiciar.

Avem nevoie de un mecanism excepțional pentru că România este excepțională; dar sub acest pretext pot urma și alte măsuri excepționale, ce pot viza de pildă intrarea în zona euro.
Este un mecanism ilegal și abuziv folosit.

Contribuția românească la crearea mitului

Nu e vorba de vina noastră în corupția respectivă, ci de păcatul de a fi creat mitul corupției.

Ascensiune a extremei drepte, care deocamdată nu este constituită ca partide dar care în permanență induce ideea unei revoluții morale. Sună frumos, nu-i așa? Dar toate partidele fasciste și naziste au venit cu astfel de devize.

Nu trebuie să anulăm libertatea de expresie, prezumpția de nevinovăție, să facem statuie procurorilor, acuzatorilor, și nu judecătorilor.

Acestea sunt derapaje spre extrema dreaptă. Toți care vor să ne vorbească de o ordine deasupra statului de drept, o ordine virtuoasă, ne duc spre teroare; îl citează pe Robespierre.

Iată bomba care este așezată la baza statului de drept; a distruge statul de drept înseamnă să distrugi democrația, iar a distruge democrația înseamnă să distrugi România și poporul român.

Revoluția întotdeauna divide; revoluția permanentă divide permanent.

Destructurată, națiunea română așteaptă doar o lovitură pentru a se prăbuși.

Fără a persevera împotriva miturilor antiromânești o să devenim o colonie și în loc de popor o populație.

 Întrebări

Domnul Potra se rățoiește (nu se rățoiește, solicită – mă corectează o doamnă de pe acolo, cu aparat foto, pare dintre organizatori, se uită la ce scriu pe laptop) la un student care nu se recomandă și notează numele celor care pun întrebări; fiecare trebuie să spună de unde e, că „suntem persoane fizice”.

Jumătate din întrebări sunt despre Severin – de ce nu și-a dat demisia, dacă își va da demisia, dacă se consideră cea mai adecvată persoană să vorbească despre corupție…

O fată cu foi în care îi mulțumește lui Severin pentru demisie intervine ca să-l întrebe dacă va demisiona.

Țipă un bătrân (corectură – fost ambasador sau diplomat) la ea să iasă afară, să se ducă la miting, nu aici. Alți dinozauri foști diplomați: Cine te-a trimis aici, nenorocito, pleacă de aici! Băi, șterge-ți mucii!

Severin: pentru a schimba ceva trebuie să avem o atitudine opusă domnișoarei.
Trebuie să avem o viziune critică și realistă a ceea ce se întâmplă aici și ce se întâmplă afară. Trebuie să avem ceva ce ne lipsește: solidaritate și mândrie națională.

Întrebarea dacă este potrivit sau nu să vorbească despre acest subiect ilustrează ideea că dacă suspectul este vinovat el este și condamnat și executat – situația statelor totalitare și a partidelor extremiste.

Nu pentru această lume m-am luptat și am făcut sacrificiile pe care le-am făcut, și eu și alții din această sală.

Să presupunem că aș fi vinovat – îmi răpește aceasta dreptul la liberă exprimare?

Noi, democrații, ne-am luptat pentru principiul că vinovăția trebuie dovedită de cel care acuză; până acum nimeni nu a dovedit nimic.

Dă exemplul unui condamnat la moarte care a scris o carte despre omucidere din punct de vedere al ucigașului și toți au citit-o cu interes.

Nu mă puteți exclude decât dacă o faceți fizic.

Pentru că niște huligani ai presei din Marea Britaniei, care sunt puși azi la stâlpul infamiei, m-au acuzat pe mine printr-o înscenare de lucruri pe care nu le-am făcut, nu am intenția să demisionez.

Rușine să le fie românilor care s-au grăbit să condamne un compatriot.

Îi spun colegii in parlamentul european: este inadmisibil că ai tăi nu te susțin.

Fiecare român care este dovedit cinstit este o contribuție la imaginea României. Fiecare român care este apărat este o dovadă a faptului că România nu acceptă să fie călcată în picioare.

Vreau un partid care să mă reprezinte

Acum aproape o lună de zile am descoperit că e posibil. Am întâlnit şi alţi oameni la fel ca mine: mici antreprenori şi profesionişti, sătui de corupţie, incompetenţă şi fiscalitate excesivă. Tineri ce consideră România o ţară pentru care încă mai merită să te lupţi. Pensionari care vor o viaţă mai bună pentru nepoţii lor.

De o lună membrii diverselor partide ne împroaşcă cu noroi. Pentru că vrem să facem ceea ce ei nu au fost în stare să facă. Pentru că avem puterea să facem ceva nou.

Aleg aşadar să nu-i ascult pe cei care ştiu doar să critice şi să cobească, să se lamenteze şi să-i bănuiască pe toţi de intenţii rele. Le dau cu flit celor care spun că nu putem face nimic şi celor care pretind cu neruşinare că suntem o anexă a PDL sau că îl avem pe Băsescu în spate, pentru că ştiu că nu-i adevărat. Vreau să am cu cine vota. Vreau o organizaţie care să mă reprezinte.

De aceea sunt în Noua Republică. Noua Republică se construieşte cu oameni care vor să facă ceva şi nu se mulţumesc să aştepte salvarea de la alţii. Creştem repede şi sigur. În primăvară vom deveni partid. Cine ni se mai alătură?

Update: m-am lămurit ce-i cu oamenii care mă înjură şi spun că sunt postac. Este vorba de bloggerii liberali, bineînţeles. Mulţi, activi şi supăraţi. Şi cică eu aş fi “aparat de propagandă”.

I don’t wanna rock

pentru că nu cânt pe aceeaşi voce
şi nu pot face decât doi paşi pe o masă
pentru că nu sunt aici cu voi
în staţia terminus a paradisului
unde cuvintele au decibeli şi nisipul
e călcat în picioare

sunt la stâlpul 20
învăţând tăcerea şi statul în rând

vreau doar să trec de stâlpul ăsta
să şterg umbra mâinilor ridicate în aer

n-am fost niciodată aici printre voi

Unirea cea mică

A fost ziua Unirii mici, cea din 24 ianuarie 1859, şi iar am avut parte de isteria anti-Băsescu. Oare oamenii nu au motive suficiente de bune ca să-l înjure de trebuie mereu să găsească unele suplimentare? Sau poate îi face să se simtă eroi, nu ştiu. Caut să văd ce scriu oamenii de 24 ianuarie şi parcă ar fi fost ziua lui Băsescu, nu a Unirii. A, da, era şi Unirea pe acolo, se cânta imnul, dar nu asta contează… huo!! Dezamăgitor.

Am găsit totuşi ceva informaţii utile şi interesante, plus un articol patriotic cum îmi place mie.

Însă cel mai tare articol despre Unirea Mică pe care l-am găsit e acesta. Da, iarăşi un blog de elev (are şi diacritice!), îmi plac blogurile elevilor, sinceritatea lor e reconfortantă.

Eu sărbătoresc Unirea Mică postându-mi poeziile cu avioane, pentru că sunt despre România şi şocul contactului cu altceva şi dorul de casă şi teama de a te pierde. Altele mai patriotice nu am. Una dintre ele am terminat-o acum 5 ani fix pe 24 ianuarie, cealaltă e de când cu cenuşa vulcanică. Aşadar:

Din avion
În aeroport

Din avion

acolo la voi în România spui
şi eu nu mai înţeleg nimic
bineînţeles că vorbeşti şi înjuri româneşte
şi îi reciţi din Eminescu copilului tău bilingv
pe cine faci tu mă méchant
iar tanti râde

o să ai nationalité française aşa se zice nationalité
şi origine roumaine pe un colţ de hârtie
în accentul tău curat
pe care vocea mea perfect cultivată
n-a mai putut să-l regăsească
însă aici pe solul francez spun „bună ziua”
vecinilor tăi negri
iar cuvintele lor străine mi se opresc în gât

ce oi fi căutând eu oare aici
din avion pământul ăsta
parcă-i făcut din bucăţi de mochetă
şi uite cum răsare mândra lună
peste Moş Crăciunii atârnaţi la ferestre
acolo la noi trebuie să fi nins

şi te sfidez să-mi mai spui „voi” în faţă
cu accentul tău pur bucureştean
de parcă ţi-ai fi găsit o nouă patrie
tu care nici nu crezi că ai avea aşa ceva
dar ai dreptate e mereu o graniţă
între ţara mea şi occidentul tău civilizat

din avion începi deja să o vezi
ca lama unei ghilotine conturându-se
undeva în zăpada de sus
micile diferenţe categorice
tăindu-ne în două

acolo jos bucăţile alea de mochetă
uşor decolorată
şi ţara mea România
din fâşii lungi de parchet
asimetric

24 ianuarie 2006

În aeroport

astăzi avioanele nu mai umplu aerul cu zgomotul lor asurzitor
cenuşa pluteşte peste aeroport acoperind zidurile transparente

cozile s-au rupt în bucăţi şi s-au întins pe podea
degetele desenează resemnate pe geamuri
te uiţi drept la mine şi nu mă vezi tremurând
în carcasa mea metalică între marcajele inutile

cataclismul ăsta durează prea mult şi degetele
au obosit să mai numere
să batem din picioare să se risipească cenuşa
să mergem în cerc purtând o pancartă
să strigăm cu litere mari de tipar REPATRIAŢI-MĂ
acasă e geamul prin care priveşti într-o singură direcţie

aprilie 2010

 

1 ianuarie 2011

în noaptea Sfântului Vasile lumina
pâlpâie sub arcade
pe străzi tunurile scuipă scântei şi bubuie
ca puştile strămoşilor în secolul al XIX-lea

n-am mai avut bombardamente de 75 de ani
am avut buncăre şi dezertări şi sechele
ascunse cu grijă sub beteală
am uitat că distracţia vine cu schije
în secolul XXI avem bombe de jucărie şi
muniţia desenează păpădii pe bolta cerească

de 1 ianuarie e acelaşi revelion
făcând autostopul de la un an la altul
tropăie din picioarele îngheţate
aşteptând semnalul atacului

ci nu de bombele de plastic trebuie să-ţi fie teamă
când tremuri ca un câine pe marginea drumului
când te ascunzi în învelişul metalic albastru
când alergi pe scări adu-ţi aminte
fiecare treaptă e o mină neexplodată

Ultima ţigară

Acum 24 de ore am fumat ultima ţigară. Desigur, nu ştiam că e ultima. Nu ca în celelalte dăţi, când m-am lăsat de fumat după ce am savurat în mod conştient o ţigară finală. Cred că de aceea m-am reapucat, o dată chiar după 4 săptămâni de abstinenţă – îmi place să fumez şi nu suportam ideea că nu voi mai fuma niciodată. Niciodată e un cuvânt aşa mare, iar mie de când mă ştiu mi-a lipsit curajul. Ce prostie din partea mea să-mi imaginez toată scara, în loc să o iau treaptă cu treaptă.

De data aceasta, după câteva zile de încercări lipsite de vlagă, mi-am propus doar să încerc să nu fumez azi, fiindcă urma să iau anafură. Atât. Anafura m-a întărit, acum prelungesc rezistenţa. Sunt nervoasă şi mi-e teamă că o să mă îngraş dacă mă las de fumat, însă acesta e doar viitorul. Toţi ştim că viitorul nu e fix. Viitorul e în permanentă construcţie, la fel ca trecutul.

Trecutul e acum acea ultimă ţigară căreia nu i-am dat prea multă atenţie. Probabil nici nu e ultima. Mai am o jumătate de pachet, de ascuns în dulap la un loc cu rezerva obişnuită de trei ţigări. Poate că printre ele e ultima ţigară necunoscută, aşteptând să mă împăunez cu gestul meu suprem de renunţare ca să mă atace pe negândite. Deja mirosul de mentă îmi face mâna să tremure, să vrea să trădeze, să aprindă o ultimă ţigară, una şi gata. Acesta e prezentul.

Mâna pune pachetul pe raft, împinge uşa dulapului şi se îndreaptă spre coala de hârtie. Dacă fixez ultima ţigară în scris, poate nu va reuşi să sară din trecut în prezent.

Se vinde România la reducere. Prin spam

Azi la birou primesc pe nepusă masă un telefon de la cineva care vrea adresa mea de e-mail, cică să-mi trimită reducerile oferite de FunDeal. Când l-am întrebat pe tânărul respectiv de unde are FunDeal numărul meu de telefon a spus cu seninătate că dintr-o bază de date despre care nu ştie de unde provine. Da, e banal să primeşti mesaje nesolicitate de la necunoscuţi. Dar asta nu înseamnă că e în regulă.

Mă enervează abordarea. Nu, faptul că aveţi oferte bune nu înseamnă că e ok să mă sunaţi dacă nu-mi puteţi spune de unde aveţi numărul meu. De altfel, dacă aţi obţinut numărul dintr-un parteneriat cinstit cu altă companie trebuia să primiţi şi adresa de e-mail, în mod normal era şi ea pe acolo. Vreţi să-mi vindeţi România? Nu mulţumesc, n-am nevoie să-mi vindeţi România, e deja a mea, m-am născut aici. Nu-mi plac sloganurile stupide, cum nu-mi plac nici soluţiile rapide pentru comerciali leneşi. Dacă ai o ofertă interesantă ar trebui să poţi obţine datele dorite cu puţină muncă de promovare, fără spam. Există metode mult mai inteligente şi destule persoane ahtiate după reduceri. Cine vrea să facă şi parteneriate din care să obţină date de contact n-are decât, eu cer doar să fie transparenţă. “Dintr-o bază de date” nu e un răspuns valabil.

Cum înveţi să fii patriot

Se apropie 1 decembrie, ziua în care unii îşi manifestă patriotismul, câţiva râd de ei şi celor mai mulţi nu prea le pasă. M-a pus pe gânduri un articol recent despre patriotism (destul de reuşit, îl recomand tuturor celor interesaţi). Mai exact despre cum îi înveţi pe copii ce este patriotismul şi cum le insufli această valoare. Nu mi-am pus problema aceasta până acum, dar e un subiect demn de atenţie. Temă de gândire: cum să fii patriot într-o ţară în care o grămadă de oameni declară că românii sunt aşa şi pe dincolo şi că lor le e adesea ruşine că sunt români? Cum să spui că-ţi iubeşti ţara fără ca asta să sune penibil, dulceag (am oroare de dulcegării) sau, mai rău, fals?

Ca filolog şi web marketer ce sunt am căutat imediat pe web definiţii ale conceptelor respective şi ce s-a mai scris despre asta. Ce e patriotismul? Prin toate dicţionarele apare că e sentimentul de dragoste şi devotament faţă de patrie, iar patria este mediul în care trăieşte un popor. Cum definim patria pentru un individ, că asta e mai complicat?! Ţara în care locuieşti, ţara în care te-ai născut, ţara căreia simţi că aparţii, neapărat toate trei simultan? Poţi să fii emigrant şi să consideri că eşti departe de patrie sau, invers, că ai o nouă patrie, refuzând să te mai identifici cu ţara natală chiar dacă ea te recunoaşte. Poţi să fii emigrant şi să simţi că ai două patrii. Sau să nu crezi deloc în ideea de patrie. Poţi să fii exilat şi să consideri în continuare că aparţii unei ţări care oficial s-a lepădat de tine. În principiu însă patria ar fi pământul natal – al tău şi/sau al poporului din care faci parte. Carevasăzică este mediul de origine (geografic, politic, social etc.) de care eşti recunoscut ca aparţinând şi/sau căruia simţi că îi aparţii. Practic toţi au o patrie, că le place sau nu.

Cum poţi fi patriot în România?

Recunosc că nu ştiu prea bine cum devii patriot. Cum se învaţă aşa ceva? Mă uit în articolul de pe SuntPărinte după idei şi văd nişte sfaturi utile: să înveţi despre istoria strămoşilor şi să găseşti motivele pentru care îţi place România. Acestea din urmă te pot ajuta să fii mândru că eşti român. Şi aşa ajungem la altă problemă… a fi patriot înseamnă a fi mândru de poporul şi ţara de care aparţii? Am căutat bineînţeles informaţii şi despre ce înseamnă a fi mândru că eşti român. Am găsit cântece patriotice, discursuri ultranaţionaliste, articole patetice (în ambele sensuri ale cuvântului), discuţii pe forumuri… limbaj de lemn cât cuprinde. Dar şi un articol frumos al cuiva mândru că e român până în măduva oaselor.

Desigur, eu nu sunt mândră că sunt româncă, după cum nici nu mi-e ruşine că sunt româncă. Sunt pur şi simplu, n-aş putea să fiu altceva şi nu-mi iubesc ţara pentru formele ei de relief sau inventatorii şi artiştii geniali, ci fiindcă e a mea. Cred că nu neapărat de mândrie avem nevoie, ci de luciditate – însă una senină, nu disperată, nu cu tine însuţi în rolul victimei care a avut ghinionul să se nască aici. Suntem ceea ce suntem şi nu ne alegem patria, ea ne alege pe noi, cine o neagă nu renunţă oare la o parte din sine însuşi? Dar s-a abuzat într-atât de patriotism că evităm să facem referire la el şi multora această noţiune nu le spune mare lucru. Aşa cum învaţă copiii despre patrie şi patriotism ne-ar trebui şi nouă adulţilor nişte lecţii despre cum să-ţi iubeşti patria şi să-ţi manifeşti devotamentul faţă de ea fără falsitate, fără superioritate, fandoseli şi cădere în ridicol sau demagogie. Ştie cineva cum învăţăm să iubim România şi românii cu sinceritate?